Republica Moldova și România își propun să creeze pachete comune pe segmentul turismului medical pentru a deveni o destinație atractivă în această parte a Europei. Anunțul a fost făcut de președintele Asociației Române pentru Turism Medical, Alexandru Constantin, în cadrul dezbaterii publice „Parteneriatul moldo-român în domeniul turismului, strategii comune de dezvoltare”, organizată de Agenția de presă IPN.
Turismul din Republica Moldova resimte puternic efectele războiului. Rezervările sunt anulate, numărul de vizitatori străini a scăzut dramatic, iar agențiile de turism sunt tot mai reticente în a organiza vacanțe în regiune.
Fost profesor de franceză la Liceul Pedagogic din Bacău, Costi Zărnescu a simțit gustul turismului în 2003, când pentru o scurtă vreme a adus turiști francezi în România prin intermediul unui site. Apoi, multă vreme, a construit și vândut case de lemn, în principal tot pentru străinătate, dar fusese deja contaminat cu virusul turismului, care l-a determinat să renunțe la business și să construiască un resort cu case de vacanță din lemn la Slănic Moldova, care în această vară, în primul an de operare, nu doar că a fost plin, dar a avut cerere de 5-6 ori mai mare decât capacitatea de cazare.
România rămâne principala destinație pentru petrecerea Crăciunului și Revelionului pe rit vechi a turiștilor din Republica Moldova, în special pentru stațiunile montane, la schi, însă din acest an mulți și-au îndreptat atenția și spre stațiuni din Ucraina sau chiar Bulgaria, unde prețurile sunt mai mici, spun reprezentanții industriei de hospitality.
Guvernele României și Moldovei au încheiat un acord de cooperare în domeniul turismului, fiind elaborate și unele trasee comune care să fie promovate. Astfel, "Ruta Voievodului Ștefan cel Mare" cuprinde, în țara noastră, cetatea Sucevei, Putna, Palatul Culturii din Iași, Cetatea Neamț, ctitorii ale voievodului din Vaslui, în timp ce "Drumul vinului" cuprinde mai multe crame din România și din Republica Moldova și are ca obiectiv promovarea celor două țări printr-un produs turistic unitar care să atragă turiști străini, cu precădere din piața asiatică.
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă comună cu directorul general al Agenției Turismului a Republicii Moldova, Stanislav Rusu, demararea unui proiect al celor două țări privind stabilirea unor rute turistice comune, iar "Drumul Vinului” și "Ruta Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt” sunt primele proiecte de turism care vor include obiective din ambele țări, prezentate într-un produs turistic unic.